06 februarie 2017

Saline din România: Turda

Salina Turda - sala principala
Săptămâna asta continuăm explorarea salinelor din România cu singura salină din listă care nu mai este exploatată activ.

Salina din Turda a devenit probabil cea mai cunoscută dintre toate ocnele din România datorită arhitecturii interioare "extraterestre", realizate în 2010. Iluminarea pune foarte bine în valoare spațiile minelor vechi.

Exploatarea de aici a încetat în 1934 și se pot observa foarte ușor diferențele de tehnologie față de Slănic, de exemplu. Se vizitează mai multe mine care au fost exploatate în perioade diferite: mina Terezia, realizată în formă de clopot, galeria Rudolf (în poză), care a fost ultima mină exploatată, mina Gizela, unde se află facilitățile de tratament și mina Iosif, precum și alte încăperi mai mici. Mai există și alte mine mai mici, care nu au galerii de legătură cu zona vizitabilă.

Accesul se face printr-o galerie destul de lungă, apoi se coboară pe scări sau cu un lift în galeria Rudolf, iar de acolo se poate ajunge în toate încăperile minei. Galeria Franz Josef e fosta cale de acces în mină. Construită în secolul al XIX-lea, din exterior arată foarte asemănător cu celelalte intrări de mină din acea perioadă.

Mina Rudolf (imaginea de sus) este cea mai mare cameră din cele deschise publicului. Pentru a ajunge la bază se coboară 13 etaje. Poți să faci asta cu un lift (ceva mai nou ca cel prăbușit la Slănic) pentru care ai de stat la o coadă destul de lungă. Noi am preferat să o luăm încet pe scări, ca să avem timp să ne obișnuim cu dimensiunea uriașă a minei. Senzația de spațiu e superbă! A fost construită în profil trapezoidal (adică este sub forma unei galerii lungi, mai îngustă în partea de sus și mai largă la bază), fiind diferită de minele mai vechi (Terezia și Anton), care sunt sub formă de clopot.

Sala crivacului și sala puțului de extracție găzduiesc echipamente folosite pentru ridicarea sării pe când funcționa mina. Explicațiile sunt mai mult decât sumare, dar suficiente pentru a-ți face o idee despre traseul sării din mină până la suprafață. Dacă vrei să afle mai multe, trebuie să recurgi la Wikipedia.

Mina Ghizela (sau Gizela, depinde unde citești) trebuia să fie "sora geamănă" a minei Rudolf, fiind construită în același timp, pornind cu galeriile oarecum simetric din actuala sală a altarului. Planurile sunt însă făcute să se schimbe: galeria de explorare a descoperit o salină mai veche, necunoscută, așa încât mina a fost mutată și în cele din urmă abandonată pe măsură ce Turda a pierdut competiția cu salinele din Dej și Ocna Mureș. Dacă vreți mai multe detalii despre exploatare și stadiul în care a fost abandonată această galerie, le găsiți pe site-ul oficial.  În ziua de azi acolo se află baza de tratament cu aerosoli, intrarea plătindu-se separat față de restul minei.

IMG_0967
În fine ajungem la mina Terezia (fotografia din dreapta), care reprezintă vârful vizitei. E un clopot uriaș, pe fundul căreia infiltrațiile de apă au format un lac. Pe acesta sunt mai multe "insule" circulare legate prin poduri și iluminate în așa fel încât de la vârful minei par niște farfurii zburătoare. Amenajările din această zonă sunt de altfel și cele care au adus salinei din Turda renumele de "extraterestră".

Dacă plimbarea nu e de ajuns pentru tine, în interiorul minei poți juca obișnuitele partide de bowling, biliard (pe care le-am văzut în fiecare salină în care am fost), tenis de masă sau chiar fotbal. După asta te poți da într-o roată de 20 m sau poți face o plimbare cu barca pe lacul format în mina Terezia. Din când în când am înțeles că se mai organizează evenimente în amfiteatru, dar noi nu am prins niciunul.

Majoritatea construcțiilor sunt din lemn, ceea ce le face să se integreze foarte bine cu părțile rămase din vechea exploatare. Overall, amenajarea e într-adevăr foarte inspirată.

În afară de salină nu-s foarte multe lucruri de făcut în oraș: există un monument pe locul unde s-ar afla mormântul lui Mihai Viteazu și Muzeul de istorie, cu piese din Castrul Potaissa. În afara orașului sunt însă lucruri multe și frumoase: castrul, cheile Turzii, cheile Turenilor sau zona protejată din apropierea minei, inclusiv ștrandurile sărate de acolo. Dacă mai aveți timp, la o oră de mașină e Clujul, cu toate atracțiile lui, despre care vom vorbi curând...

Program: luni-duminică 9-17 (ultima intrare la 16:00)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 12 lei / Copii 10 lei / mina Gizela: 10 lei (suplimentar)
Acces: în Turda se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul
Date de contact: http://salinaturda.eu/contact/

30 ianuarie 2017

Saline din România: Slănic Prahova

Încerc azi un nou tip de postări: o serie de articole despre o anumită categorie de obiective turistice. Prima serie va fi despre saline.

Salinele reprezintă un tip special de destinație, pentru că atrag mai multe tipuri de turiști: pe de o parte, cei cu boli respiratorii, pentru care curele în salină pot reprezenta cheia către vindecare, iar de cealaltă parte cei interesați de subsol, geologie sau mine. Personal fac parte din a doua categorie, așa încât vizitele mele sunt destul de scurte, fiind dedicate aflării a cât mai multe informații despre tehnologia de extragere a sării.

Pe teritoriul actual al României au funcționat mai multe zeci de mine mari de sare - acest articol prezintă o listă - precum și multe alte locuri în care exploatarea se făcea la suprafață, exclusiv pentru nevoile locale. Multe dintre mine sunt prăbușite, la suprafață formându-se lacuri sărate, lângă care s-au dezvoltat și baze de tratament. Noi vom povesti totuși numai de minele de sare încă prezente.

Salrom, compania de stat ce are monopolul exploatării sării, are 7 sucursale active: Slănic Prahova, Râmnicu Vâlcea (cunoscută și ca Ocnele Mari) Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej și Ocna Mureș. Singura care nu poată fi vizitată de turiști este cea de la Ocna Mureș, deoarece minele de aici s-au prăbușit, exploatarea făcându-se acum cu sondele (prin introducerea de apă în zăcământ și extragerea de saramură). Pe lângă cele șase saline ale Salrom, mai poate fi vizitată și Salina Turda.

Să începem deci explorarea cu salina cea mai apropiată de București: Slănic Prahova.

Slanic Unirea mine entrance
Intrarea în mina Unirea, foto Andrei Stroe [CCBY3.0]

Salina Slănic


Salina Slănic e favorita mea dintre cele vizitate, datorită dimensiunilor uriașe ale sălilor (peste 30 m înălțime) și a formei regulate a săpăturii.

E la doar 100 km de București, așa încât e perfectă pentru o excursie de o zi. Din Ploiești se poate alege DJ 102 ce ajunge direct în Slănic sau DN1A prin Vălenii de Munte.

O dată ajunși acolo, va trebui să stați la coadă pentru bilete (noi am stat destul de mult chiar și în timpul săptămânii) și apoi pentru microbuzele ce duc în subteran - nu există un program fix, când e aglomerat vin unul după celălalt, când nu, mai trebuie stat. Pe vremuri, accesul se făcea cu un lift, însă în 2014 a avut loc un accident care a dus la închiderea

Plimbarea până la zona vizitabilă durează cam 15 minute, și se face prin zona exploatată în prezent, ceea ce îți dă ocazia să zărești utilajele miniere de la suprafață, dar și diverse alte galerii din mină.

Slanic Salt Mine
Interiorul salinei, foto Andrei Stroe [CCBYSA2.5]
Încă de la intrare am fost izbit de dimensiunea uriașă a cavernei dar și de zgomotul din interior - acustica e foarte interesantă. Vizita întregii galerii durează aproape o oră, suprafața fiind uriașă. Cei care sunt la tratament sau vor să petreacă mai mult timp în salină se pot juca biliard, tenis de masă sau pot face o tură de karting.

Salina e folosită și pentru studii științifice, găzduind Laboratorul subteran în fond de radiații ultrascăzut al Institutului Național de Fizică (evident, vizitatorii nu au acces). O dată pe an, aici se desfășoară și un concurs de aeromodelism.

Dacă vă mai rămâne timp după salină, puteți merge la ștrandurile sărate aflate în oraș. În Slănic mai puteți vizita Muzeul Sării, sau puteți face unul din traseele turistice din zonă.

Program (de iarnă): miercuri-duminică 8-16 (ultima intrare la 15:30)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 18 lei / Copii 16 lei / Foto 6 lei
Acces: cu mașina sau cu trenul (5 trenuri/zi din București, 8 din Ploiești Sud)
Date de contact: http://www.salrom.ro/contact_slanic.php
Informații despre Slănic: slanic.ro, statiunea-slanic.ro

17 ianuarie 2015

Un weekend la Londra

În august anul trecut m-am întors, după 6 ani, la Londra. Biletul de avion a fost luat cu 3 luni înainte pe un traseu cu 5 companii active și cu toate acestea a ajuns cumva să coste 440$. Incredibil!

Din motive independente de voința mea n-am apucat să mă documentez cum îmi place mie despre destinație, așa că la plecare știam doar unde e hotelul și cum ajung acolo.

Am ajuns la aeroport cam când trebuia să se deschidă check-inul, dar nu era prea mare agitație pe acolo. După un zece minute au venit și angajații, a mai durat încă pe atâta să se pregătească și apoi a apărut "bomba" pe ecrane: check-in open, întârziere de 1:05 după ora planificată. Am întrebat-o pe domnișoara de la ghișeu ce s-a întâmplat, dar nu avea informații suplimentare.

Check-inul a fost cel mai rapid ever pentru mine (probabil pentru că am fost primul la ghișeul respectiv), securitatea și ea lejeră, însă dintr-un motiv oarecare la pașapoarte era ditai coada. Am trecut cu bine și m-am dus la obișnuita plimbare prin aeroport: prețurile mai nesimțite ca niciodată, câteva avioane la remote stand și cam atât. De remarcat că la ora la care am intrat eu, din terminal nu se vedea nici măcar un avion de la companiile low-cost - cred că asta spune multe despre cât de folosite  sunt.


IMG_8468 by strainu, on Flickr


Ăsta părea a fi un avion Lufthansa, dar eram sigur că nu scrie asta pe el... m-am mai învârtit și până la urmă am văzut: Eurowings

IMG_8471 by strainu, on Flickr

Aeroportul militar:
IMG_8472 by strainu, on Flickr

Rata de Bruxelles:
IMG_8474 by strainu, on Flickr

Aaaand up we go:
IMG_8478 by strainu, on Flickr
IMG_8479 by strainu, on Flickr

Farnair by strainu, on Flickr

Air Malta vine la 15:57...
IMG_8481 by strainu, on Flickr

...și Air Serbia pleacă la 16:17. Destul de asemănătoare avioanele celor două companii.
IMG_8483 by strainu, on Flickr

După o oră și ceva, primul low-cost:
IMG_8482 by strainu, on Flickr

După 80 de minute de întârziere am plecat în sfârșit. Ne-a fost servită masa (destul de bogată, dar cel puțin prăjitura avea un gust ciudat) și apoi eu am adormit instant. M-am mai trezit deasupra Londrei, dar n-am mai avut timp să-mi scot aparatul, așa că n-am decât niște poze făcute cu telefonul.

Am avut noroc cu approach-ul, am făcut o rotație completă deasupra Londrei, chiar pe partea mea.

De remarcat cât de aerisită și relativ regulată pare Londra de sus, total diferit de ce e la nivelul solului. Nu vă mai trec prin diferitele atracții turistice vizibile în poze, sunt destul de cunoscute pentru a fi recunoscute fără probleme.

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

Terminalul 5 (T5) de la Heathrow e exclusiv British Airways, deci n-am avut prea mare variație de avioane...
Above London by strainu, on Flickr

Above London by strainu, on Flickr

În prima zi la Londra am stat mai mult la prezentările conferinței pentru care mă dusesem. Mulți oameni deștepți, multe chestii tehnice, dar altfel de tehnică decât cea aviatică Smile

Londra 2014 by strainu, on Flickr

După-amiaza mi-am găsit și eu ceva timp să mă pierd, intenționat, prin străduțele de lângă catedrala St. Paul. Dacă faci asta în țările latine sau germanice riști ca la un moment dat să nu mai știi în ce țară ești. Aici însă, dintr-un motiv ce mi-e neclar, nu reușeai niciodată să pierzi feelingul ăla specific de Londra. Probabil din cauza oamenilor, orașul e mult mai pestriț decât orice altceva am văzut eu, poate cu excepția New York-ului.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr


St. Paul's Cathedral by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Am luat-o apoi la pas spre Barbican Center, cu intentia să trec și pe la Muzeul Londrei. Pe drum mi-a adras atenția acest "telefon public". Nu știu de ce, mi-a adus aminte de cântarele din Cișmigiu. Poate pentru că a mai rămas unul în picioare lângă fosta primărie, sau poate pentru că la noi NU sunt păstrate asemenea artefacte ale vremurilor de altădată.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Muzeul Londrei este amenajat într-o fostă fortificație a orașului. Practic toată zona respectivă este accesibilă doar prin pasarele (sunt și trotuare și treceri de pietoni, dar e mult mai rapid și mai comod pe sus). Și nici nu ai acea senzație de nesiguranță pe care eu personal o încerc în pasajele din Paris.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Câteva exponate de prin muzeu. Intrarea era bineînțeles gratuită, dar aveau peste tot cutii de donații, "prețul recomandat" fiind de 4 lire.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

În ziua următoare am avut ceva mai mult timp liber, așa că am trecut pe la singurul muzeu mare pe care nu apucasem să-l văd la ultima mea vizită: National Gallery.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Și cu asta s-a terminat partea de plimbare din weekend. Au mai fost niște (multe) beri cu diverse grupuri de pasionați de open-content, open-source și altele asemenea, însă pozele alea vor rămâne la mine pe hard! drunken

Duminică am fost la o ultimă prezentare și apoi la aeroport. Datorită distanței și a diferenței de fus orar, ultimul zbor al zilei pleacă undeva pe la ora locală 18, dar asta e fără întârzierile aferente rutei (citeam undeva că nici 15% din zborurile Wizz Air din Londra nu ajung la timp). În ziua respectivă am avut o întârziere de o oră și în timpul îmbarcării căpitanul ne-a cerut de nu mai puțin de 3 ori să ne grăbim pentru a nu rata fereastra de decolare și a mai acumula încă o oră de întârziere.

Și cum eu venisem cam devreme, am avut ceva vreme să fac poze. Din păcate terminalul 5 e o mare platformă suspendată, la vreo 5 m de ferestre, așa că multe au ieșit cu tot cu tâmplărie.

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

În sfârșit am ajuns în avion. N-am mai avut noroc de ieșirea de urgența ca la ducere, dar spațiul pentru picioare era mai mult decât suficient:
Londra 2014 by strainu, on Flickr

Un livery auriu, tocmai bun pentru a atrage asiatici:

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Și pentru final, câteva poze din timpul drumului spre pistă, care a durat nu mai puțin de 20 de minute:

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Londra 2014 by strainu, on Flickr

Concluzii
A fost primul meu zbor pe Heathrow și primul cu British Airways. În ceea ce privește aeroportul, mi se pare incredibil cum într-un oraș cu 4 aeroporturi poate să fie atât de aglomerat air-side. Partea de check-in este însă foarte aerisită și are încă un oarecare aer de nou. Mixul de magazine este foarte echilibrat, nu e full numai de alcool și țigări ca mai în estul Europei.

Compania aeriană m-a impresionat într-un mod plăcut prin servicii, atât la sol cât și în aer. Mâncarea a fost cea mai bună din cele servite de mine în avioane până acum. Având în vedere că a fost un zbor european, mi se pare super tare. Și materialele de citit erau destul de multe, dar probabil mai interesante pentru doamne. Am rămas în schimb dezamăgit de lipsa de punctualitate. Poate c-am avut eu ghinion, dar o să mai repet experiența, așa, de verificare Smile

Orașul, după cum spuneam, poate fi caracterizat doar ca și cosmopolit. E în cu totul altă categorie decât orice altceva din Europa (și vorbesc în cunoștință de cauză). Mi-ar place să trăiesc acolo? Nu știu, dar sunt sigur că mersul pe partea stângă ar fi o problemă Very Happy

Până data viitoare vă salut și la cât mai multe povești!