Saline din România: Slănic Prahova

Încerc azi un nou tip de postări: o serie de articole despre o anumită categorie de obiective turistice. Prima serie va fi despre saline.

Salinele reprezintă un tip special de destinație, pentru că atrag mai multe tipuri de turiști: pe de o parte, cei cu boli respiratorii, pentru care curele în salină pot reprezenta cheia către vindecare, iar de cealaltă parte cei interesați de subsol, geologie sau mine. Personal fac parte din a doua categorie, așa încât vizitele mele sunt destul de scurte, fiind dedicate aflării a cât mai multe informații despre tehnologia de extragere a sării.

Pe teritoriul actual al României au funcționat mai multe zeci de mine mari de sare - acest articol prezintă o listă - precum și multe alte locuri în care exploatarea se făcea la suprafață, exclusiv pentru nevoile locale. Multe dintre mine sunt prăbușite, la suprafață formându-se lacuri sărate, lângă care s-au dezvoltat și baze de tratament. Noi vom povesti totuși numai de minele de sare încă prezente.

Salrom, compania de stat ce are monopolul exploatării sării, are 7 sucursale active: Slănic Prahova, Râmnicu Vâlcea (cunoscută și ca Ocnele Mari) Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej și Ocna Mureș. Singura care nu poată fi vizitată de turiști este cea de la Ocna Mureș, deoarece minele de aici s-au prăbușit, exploatarea făcându-se acum cu sondele (prin introducerea de apă în zăcământ și extragerea de saramură). Pe lângă cele șase saline ale Salrom, mai poate fi vizitată și Salina Turda.

Să începem deci explorarea cu salina cea mai apropiată de București: Slănic Prahova.

Intrarea în mina Unirea, foto Andrei Stroe [CCBY3.0]

Salina Slănic

Salina Slănic e favorita mea dintre cele vizitate, datorită dimensiunilor uriașe ale sălilor (peste 30 m înălțime) și a formei regulate a săpăturii.

E la doar 100 km de București, așa încât e perfectă pentru o excursie de o zi. Din Ploiești se poate alege DJ 102 ce ajunge direct în Slănic sau DN1A prin Vălenii de Munte.

O dată ajunși acolo, va trebui să stați la coadă pentru bilete (noi am stat destul de mult chiar și în timpul săptămânii) și apoi pentru microbuzele ce duc în subteran - nu există un program fix, când e aglomerat vin unul după celălalt, când nu, mai trebuie stat. Pe vremuri, accesul se făcea cu un lift, însă în 2014 a avut loc un accident care a dus la închiderea

Plimbarea până la zona vizitabilă durează cam 15 minute, și se face prin zona exploatată în prezent, ceea ce îți dă ocazia să zărești utilajele miniere de la suprafață, dar și diverse alte galerii din mină.

Interiorul salinei, foto Andrei Stroe [CCBYSA2.5]

Încă de la intrare am fost izbit de dimensiunea uriașă a cavernei dar și de zgomotul din interior - acustica e foarte interesantă. Vizita întregii galerii durează aproape o oră, suprafața fiind uriașă. Cei care sunt la tratament sau vor să petreacă mai mult timp în salină se pot juca biliard, tenis de masă sau pot face o tură de karting.

Salina e folosită și pentru studii științifice, găzduind Laboratorul subteran în fond de radiații ultrascăzut al Institutului Național de Fizică (evident, vizitatorii nu au acces). O dată pe an, aici se desfășoară și un concurs de aeromodelism.

Dacă vă mai rămâne timp după salină, puteți merge la ștrandurile sărate aflate în oraș. În Slănic mai puteți vizita Muzeul Sării, sau puteți face unul din traseele turistice din zonă.

Program (de iarnă): miercuri-duminică 8-16 (ultima intrare la 15:30)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 18 lei / Copii 16 lei / Foto 6 lei
Acces: cu mașina sau cu trenul (5 trenuri/zi din București, 8 din Ploiești Sud)
Date de contact: http://www.salrom.ro/contact_slanic.php
Informații despre Slănic: slanic.ro, statiunea-slanic.ro

Înapoi în România

Chiar dacă m-am întors ceva vreme, de-abia acum am reuşit să public toate articolele scrise în Franţa. De acum, avem din nou Weekenduri cu plecare din Bucureşti. :)

Călătorie de o zi: coasta Atlanticului

English version here.

Transport
Hartă

Drumul de la Paris la Rouen şi mai departe spre Le Havre e pe autostradă. Din păcate, noi am plecat într-o zi liberă, aşa încât drumul era foarte aglomerat. Pentru a ajunge la Etretat şi Fecamp, două staţiuni de pe coasta Atlanticului, trebuie să părăsiţi autostrada şi să o luaţi pe drumuri secundare. De menţionat că în staţiuni erau locuri de parcare insuficiente faţă de numărul de maşini.

Dacă vreţi să ajungeţi la Atlantic cu trenul, puteţi ajunge în Le Havre cu trenuri Corail. Există TGV-uri către Rennes şi Brest, în Bretania.

Notă:

Mâncare

Ca oriunde în Franţa, puteţi găsi mâncare bună şi vin foarte bun cam oriunde. Totuşi, spre deosebire de alte oraşe, preţurile erau destul de mari. Cum bugetul nostru era cam limitat, ne-am limitat la mâncare din supermarketuri.

Notă:

De văzut

Rouen, fosta capitală a Normandiei, este un oraş faimos mai ales pentru catedrala sa. Zona din jurul catedralei e plină de case vechi şi interesante. Ce n-am prea înţeles e ce căuta un bloc de oţel şi sticlă în stilul anilor 60 fix lângă biserică.

Oraşul are şi câteva muzee interesante precum şi alte biserici ce merită văzute, dar le-am sărit datorită lipsei de timp.

Drumurile secundare dintre Rouen şi merită merită văzute doar pentru peisajele cu vechi conace şi mori de vânt.

În Fecamp nu poţi face mare lucru în afară de plajă. Din păcate plaja e cu pietre, aşa încât mai bine îţi aduci o saltea în loc de prosop.

Etretat are, pe lângă obişuita plajă cu pietre, câteva casemate din al doilea război mondial, care ajung sub apă la flux. La reflux ai ocazia să descoperi, pe lângă bârnele de beton devenite corali în formare, un pasaj "secret" către alte plaje. Dacă vă simţiţi în stare, puteţi să escaladaţi faleza pe un drum foarte abrupt şi să admiraţi marea de la înălţime.

Casinourile sunt o atracţie importantă în zonă, dar arată cam dărăpănate şi nu pot fi în niciun caz comparate cu palatele de pe Coasta de Azur.

Notă:

Alternative

Marea mediterană e destul de departe de Paris comparativ cu oceanul, dar este totuşi o alternativă interesantă.

Notă finală:

Legături

Nu există legături.

Călătorie de o zi: Versailles

English version here.

Transport
Hartă

Nu prea merită să mergeţi de la Paris la Versailles în maşină (de fapt de nicăieri în Ile-de-France). Drumurile sunt întotdeauna aglomerate şi parcările apropiate de castel sunt greu de găsit.

Cea mai bună cale până în Versailles este RER (trenul suburban) C. Există 3 gări în oraş, dar oricare din ele e bună, pentru că sunt foarte apropiate. Alegeţi-o pe cea la care ajungeţi cel mai uşor.

Trenurile RER nu sunt renumite pentru securitatea oferită călătorilor, mai ales seara, aşa încât ar fi probabil o idee bună să vă terminaţi vizita înainte de căderea întunericului.

Notă:

Mâncare

Restaurantele din interiorul domeniului (parcă 2 sunt) sunt destul de scumpe. Dacă nu vreţi să părăsiţi domeniul, aduceţi-vă ceva de mâncare de acasă. Puteţi găsi snacks-uri la cafeteria de acolo.

În afara domeniului puteţi găsi, ca oriunde în Franţa, multe restaurante mici unde mâncarea şi vinul sunt excelente. Dacă aveţi mai puţini bani, cereţi “Menu du jour” (Meniul zilei), care vă va costa între 9 şi 30 Euros (în funcţie de locaţie). Serviciul este de obicei inclus, dar dacă aţi fost plăcut impresionaţi, puteţi lăsa un bacşiş de 5-10%.

Notă:

De văzut

Asta e cam clar, nu? De ce te-ai duce la Versailles dacă nu pentru a vedea faimosul castel şi grădinile aferente? Şi dacă vă întrebaţi cât costă, eu vă pot spune că în martie 2008 preţurile erau de 13,5 euro pentru palat, 5 euro pentru Trianon şi grădinile sale. Domeniul castelului Versailles este gratuit cu excepţia serilor cu jocuri de ape. Bineînţeles, există refuceri pentru copii şi bilete combinate (16 euro). Atenţia, cozile sunt deseori mari (1-2 ore în lunile "moarte").

Castelul în sine este cel puţin impresionant. Parcurgi apartamentele regelui, reginei şi copiilor, plus faimoasa “Galerie des Glaces” (”Galerie a oglinzilor”). O dată pe zi se organizează o vizită ghidată pentru a vedea "Apartamentele regale". În plus, există numeroase expoziţii temporare, însă acestea necesită un bilet separat. Ordinea camerelor e clară şi sunt puţine şanse să te pierzi sau să ratezi ceva. Ca dezavantaje, trebuie amintită mai ales îngrămădeala creată în camerele mai mici de prezenţa grupurilor.

Pentru a aprecia în întregime grădinile ar trebui să le vizitaţi între aprilie şi septembrie, când sunt înverzite. Este interesant şi iarna, dar cărările din pământ şi nisip sunt câteodată impracticabile.

Notă:

Alternative

Singura alternativă care merită menţionată este muzeul Luvru. Dacă nu aveţi timp de acest mastodont, încercaţi orice alt muzeu + o plimbare prin oraş.

Notă finală:

Legături

• http://www.transport-idf.com/frontal Planificator pentru călătoriile în Ile-de-France
• http://www.chateauversailles.fr