Saline din România: Turda

Săptămâna asta continuăm explorarea salinelor din România cu singura salină din listă care nu mai este exploatată activ.

Salina din Turda a devenit probabil cea mai cunoscută dintre toate ocnele din România datorită arhitecturii interioare "extraterestre", realizate în 2010. Iluminarea pune foarte bine în valoare spațiile minelor vechi.

Exploatarea de aici a încetat în 1934 și se pot observa foarte ușor diferențele de tehnologie față de Slănic, de exemplu. Se vizitează mai multe mine care au fost exploatate în perioade diferite: mina Terezia, realizată în formă de clopot, galeria Rudolf (în poză), care a fost ultima mină exploatată, mina Gizela, unde se află facilitățile de tratament și mina Iosif, precum și alte încăperi mai mici. Mai există și alte mine mai mici, care nu au galerii de legătură cu zona vizitabilă.

Accesul se face printr-o galerie destul de lungă, apoi se coboară pe scări sau cu un lift în galeria Rudolf, iar de acolo se poate ajunge în toate încăperile minei. Galeria Franz Josef e fosta cale de acces în mină. Construită în secolul al XIX-lea, din exterior arată foarte asemănător cu celelalte intrări de mină din acea perioadă.

Mina Rudolf (imaginea de sus) este cea mai mare cameră din cele deschise publicului. Pentru a ajunge la bază se coboară 13 etaje. Poți să faci asta cu un lift (ceva mai nou ca cel prăbușit la Slănic) pentru care ai de stat la o coadă destul de lungă. Noi am preferat să o luăm încet pe scări, ca să avem timp să ne obișnuim cu dimensiunea uriașă a minei. Senzația de spațiu e superbă! A fost construită în profil trapezoidal (adică este sub forma unei galerii lungi, mai îngustă în partea de sus și mai largă la bază), fiind diferită de minele mai vechi (Terezia și Anton), care sunt sub formă de clopot.

Sala crivacului și sala puțului de extracție găzduiesc echipamente folosite pentru ridicarea sării pe când funcționa mina. Explicațiile sunt mai mult decât sumare, dar suficiente pentru a-ți face o idee despre traseul sării din mină până la suprafață. Dacă vrei să afle mai multe, trebuie să recurgi la Wikipedia.

Mina Ghizela (sau Gizela, depinde unde citești) trebuia să fie "sora geamănă" a minei Rudolf, fiind construită în același timp, pornind cu galeriile oarecum simetric din actuala sală a altarului. Planurile sunt însă făcute să se schimbe: galeria de explorare a descoperit o salină mai veche, necunoscută, așa încât mina a fost mutată și în cele din urmă abandonată pe măsură ce Turda a pierdut competiția cu salinele din Dej și Ocna Mureș. Dacă vreți mai multe detalii despre exploatare și stadiul în care a fost abandonată această galerie, le găsiți pe site-ul oficial.  În ziua de azi acolo se află baza de tratament cu aerosoli, intrarea plătindu-se separat față de restul minei.


În fine ajungem la mina Terezia (fotografia din dreapta), care reprezintă vârful vizitei. E un clopot uriaș, pe fundul căreia infiltrațiile de apă au format un lac. Pe acesta sunt mai multe "insule" circulare legate prin poduri și iluminate în așa fel încât de la vârful minei par niște farfurii zburătoare. Amenajările din această zonă sunt de altfel și cele care au adus salinei din Turda renumele de "extraterestră".

Dacă plimbarea nu e de ajuns pentru tine, în interiorul minei poți juca obișnuitele partide de bowling, biliard (pe care le-am văzut în fiecare salină în care am fost), tenis de masă sau chiar fotbal. După asta te poți da într-o roată de 20 m sau poți face o plimbare cu barca pe lacul format în mina Terezia. Din când în când am înțeles că se mai organizează evenimente în amfiteatru, dar noi nu am prins niciunul.

Majoritatea construcțiilor sunt din lemn, ceea ce le face să se integreze foarte bine cu părțile rămase din vechea exploatare. Overall, amenajarea e într-adevăr foarte inspirată.

În afară de salină nu-s foarte multe lucruri de făcut în oraș: există un monument pe locul unde s-ar afla mormântul lui Mihai Viteazu și Muzeul de istorie, cu piese din Castrul Potaissa. În afara orașului sunt însă lucruri multe și frumoase: castrul, cheile Turzii, cheile Turenilor sau zona protejată din apropierea minei, inclusiv ștrandurile sărate de acolo. Dacă mai aveți timp, la o oră de mașină e Clujul, cu toate atracțiile lui, despre care vom vorbi curând...

Program: luni-duminică 9-17 (ultima intrare la 16:00)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 12 lei / Copii 10 lei / mina Gizela: 10 lei (suplimentar)
Acces: în Turda se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul
Date de contact: http://salinaturda.eu/contact/

Traseu de weekend: Zona Băilor Tușnad (partea a doua)

English version here.

Vă povesteam anul trecut ce bine ne-am simțit la Băile Tușnad. Anul ăsta ne-am întors ca să mai alergăm odată la Semimaraton ștafetă. În plus, ne-am mai și plimbat un pic prin munți. Informațiile practice sunt în articolul de anul trecut, nu voi mai reveni la ele.

Există o grămadă de trasee montane în munții vulcanici din jurul Tușnadului (vezi hărțile de deasupra), dar deoarece nu am avut decât jumătate de zi la dispoziție, a trebuit să alegem doar două locuri: Tinovul Mohoș și Masivul Puturosu cu peșterile sulfuroase și Tinovul Buffogo.

Tinovul Mohoș este o "mlaștină inversată", după cum s-a exprimat ghidul: la ultima erupție vulcanică din regiune, un strat de lavă s-a depus pe lac. Pe acest strat s-au dezvoltat mușchi, apoi plante mici ce au format de-a lungul timpului un strat de pământ. Acest strat arată ca un burete – dacă pui piciorul pe el apare o gaură care se umple rapid cu apă.

În funcție de grosimea sa, pe acest strat cresc diferite feluri de plante: la margine cresc copaci în toată puterea cuvântului, pe când în centru nu pot supraviețui decât o specie de pin și câteva flori. Ce este mai interesant este că una din speciile de plante de acolo este carnivoră (vezi poza de deasupra). Micile boabe de rouă sunt de fapt boabe de acid care dizolvă insectele pentru a fi consumate.

Accesul la Tinovul Mohoș este permis numai cu ghid. Tururile pleacă la fix la fiecare oră și costă 3 RON (1,5 pentru copii). Parcare mai costă încă 5 RON/mașină.

Cealaltă zonă vizitată, Masivul Puturosu, este accesibilă plecând de la hotelul Best Western din Balvanyos. Urmați drumul din Bixad spre Sf. Ana, dar la intersecție luați-o la dreapta și mergeți încă 2 km, apoi parcați la hotel. De acolo, urmați poteca marcată cu cerc albastru (vezi a doua hartă de deasupra). Poteca vă va conduce la toate punctele de interes de pe munte.

Spre deosebire de majoritatea vârfurilor din jur, Muntele Puturosu (1143 m) este format în principal prin sedimentare, deși în unele zone, ca de exemplu peretele de 60m de lângă Grota Sulfuroasă, magma a ajuns la suprafață în ultima erupție vulcanică.

Emanațiile de gaz din munte reprezintă apariția cea mai sudică a elementelor vulcanice din Carpații Orientali. Spre deosebire de alte emanații, acestea nu conțin doar dioxid de carbon, ci și H2S, care este responsabil pentru depunerile galbene de pe pereții peșterilor - vedeți imaginile de mai jos. Gazul se înalță la aproximativ 1m de pământ (cam până unde este colorat peretele ), și are un efect instantaneu dacă te apleci sub acea înălțime.

Dacă o luați pe traseul din jurul muntelui în sens invers acelor de ceasornic, prima peșteră este și cea mai vestită. Este numită simplu "Grota sulfuroasă" (prima imagine din stânga) și este o fostă mină de sulf. După ce miroși gazul de acolo nu poți să nu te întrebi oare cum supraviețuiau minerii în acea mofetă?

Mergând mai departe, ajungem la a doua grotă, numită Grota Timsós (imaginea din mijloc). Aceasta are o deschidere mai mică, dar e mult mai adâncă și coboară aproape vertical, ceea ce înseamnă că e plină cu gaz otrăvitor.

De acolo, poteca devine foarte îngustă și alunecoasă. Dacă aveți în grup oameni cu frică de înălțimi ar trebui să evitați această bucată. Dacă plouă, asigurați-vă că sunteți bine pregătiți și echipați. Dacă nu sunteți siguri pe voi, e mai bine să vă întoarceți și să alegeți cealaltă parte a muntelui.

Continuând, veți ajunge într-o pădure atât de densă încât te face să crezi că ești în jungla amazoniană.

În cele din urmă se ajunge la o nouă "intersecție" (cu același marcaj). Drumul spre stânga duce înapoi la hotel. Este însă mult mai interesant să o luați înainte, spre Tinovul Buffogó. E mult mai mic decât Tinovul Mohoș, dar apa este mult mai aproape de suprafață și nu există ghid. Asta însemnă că aproape sigur veți ieși plini de nămol, dar însemnă și mult mai multă distracție.

Flora din mlaștină este asemănătoare cu cea de la Mohoș. Principala diferența o reprezintă gazele care ies din apă, facând-o să pară că fierbe (poza din dreapta).

După ce am terminat cu tinovul, ne-am întors la intersecție și am luat-o pe poteca spre hotel. Pe drum ne-am mai oprit și la Cimitirul Păsărilor și Grota Ucigașă. Cimitirul este de fapt o vale plină cu gaz, în care multe păsări și animale mici și-au găsit sfârșitul. Grota Ucigașă, aflată la 2 pași, este cea mai mare dintre toate peșterile de pe munte. E numită ucigașă datorită lipsei depunerilor de sulf de pe pereți, ceea ce înseamnă că nu există niciun avertisment cu privire la gazul cu care este umplută. Dacă aveți o lanternă, veți putea vedea câteva cadavre de lilieci.

De la peșteră încolo, drumul ocolește muntele până la hotel. Dacă tot nu v-ați săturat, puteți să va întoarceți și să admirați o panoramă a lacului Sf. Ana:

Traseu de weekend: Buzău - Meledic, Vulcanii noroioşi, Barajul Siriu, Lacul Vuturilor

English version here.

Drumul
Harta

Calitatea drumurilor pe acest traseu e foarte diferită. Până la Buzău este un drum european cu 1,5 benzi. Asta nu e o problemă, deoarece maşinile lente merg pe banda de urgenţă, aşa că îi puteţi depăşi fără a trece pe contrasens. Atenţie la radarele fixe şi mobile!

De la Buzău până la 10 km de platoul Meledic drumul e îngust, dar în stare bună Acelaşi lucru poate fi spus şi despre drumul spre barajul Siriu.

Restul drumului e undeva între rău şi dezastruos. Găseşti de toate de la drumuri de ţară până la şosele (teoretic) pavate, pe care însă asfaltul e doar o amintire. Dacă vreţi să ajungeţi la Focul Viu de lângă Meledic, vă recomand călduros un 4×4, chiar dacă orice maşinuţă vă va duce acolo dacă o urâţi suficient de mult.

Notă:

Unde să stai

Puteţi găsi hoteluri în Buzău şi cabane şi pensiuni pe restul traseului. Preţurile sunt mici spre medii, dar calitatea nu este pe măsură.

Notă:

Ce să vezi

Plecând de la Buzău, puteţi merge pe platoul Meledic, unde se află câteva formaţiuni interesante de sare, câteva peşteri (unele deţin chiar recorduri de lungime), precum şi singurul lac dulce din lume format pe un munte de sare.

De acolo puteţi merge la Vulcanii Noroioşi. Aceştia reprezintă probabil cea mai cunoscută atracţie turistică din judeţul Buzău. Atenţie să nu cădeţi în vreunul. Nu sunt fierbinţi, aşa că probabil veţi supravieţui (dacă vă trage cineva), dar va trebui să vă spălaţi (probabil cu furtunul :D) înainte ca nămolul să se usuce.

Barajul Siriu este unul din cele mai mari baraje de pământ din România. Este plasat pe râul Buzău, lângă Siriu. De acolo puteţi urca pe munţii Podu Calului, Siriu şi Monteoru. Este de asemenea punctul de plecare al celui mai scurt drum către Lacul Vulturilor.

Notă:

Alternative

Un weekend la Horezu, în Oltenia, s-ar putea să vă placă mai mult.

Notă finală:

Legături

• Alpinet
• Destinatii Buzoiene
  
• Barajul Siriu

Traseu de weekend: Transfăgărăşan şi Bâlea

English version here.

Drumul
Harta
Cel mai rapid drum de la Bucureşti la Bâlea este prin Piteşti, Curtea de Argeş şi apoi pe Transfăgărăşan (DN7C). Totuşi, noi am vrut să parcurgem tot Transfăgărăşanul, aşa că am mers prin Braşov, apoi pe DN1 spre Sibiu, şi am făcut la stânga pe DN7C la Cârţişoara.
La întoarcere, am continuat pe DN7C spre Curtea de Argeş, Piteşti şi în cele din urmă Bucureşti.
Drumurile sunt OK, dacă lăsăm la o parte lucrările fără sfârşit de pe DN1 între Braşov şi Sibiu. DN7C e într-o stare excelentă pentru un drum montan închis 7 luni pe an.
Notă:
Unde stai
Dacă vreţi să dormiţi la Bâlea, cea mai bună soluţie este să vă aduceţi cortul şi să vă rugaţi să nu plouă. Dacă nu vă place cu cortul, sunt 2 cabane pe malul lacului şi una jos la cascadă.
Notă:
Ce să vezi

Unele trasee sunt periculoase, iar altele sunt închise iarna. Ar trebui să fiţi echipat corespunzător înainte de a urca şi să respectaţi toate avertismentele. Dacă aveţi nevoie de ajutor, sunaţi la 0-SALVAMONT (0725826668 - Serviciul Naţional Salvamont) sau 112 (număr unic de urgenţă).

Dacă veniţi ca noi, de pe DN1, puteţi să vă lăsaţi maşina la hotelul de la Bâlea Cascadă (n-aveţi cum să-l rataţi, e plin de maşini în jur). De acolo puteţi să urcaţi până la lac pe jos (doar dacă sunteţi în formă) sau cu telecabina. Biletul costă 15 lei. Pe jos, există 3 trasee diferite, de 2h30, 3h30 şi 4h30.
O dată ce aţi ajuns în vârf (la peste 2000m), puteţi admira lacul glaciar şi vârfurile impresionante din jurul lui. Dacă tot mai aveţi chef de o excursie, puteţi să mai faceţi o drumeţie, de exemplu până la lacul Capra.
După ce v-aţi extenuat destul, continuaţivă drumul spre Muntenia. Dacă v-a mai rămas timp, opriţi-vă în Curtea de Argeş pentru a vedea rămăşiţele primei capitale a Ţării Româneşti.

Notă:
Alternative
De la Râmnicu-Vâlcea puteţi să o luaţi la stânga pe DN67 spre Târgu Jiu şi să vizitaţi unele din mănăstirile şi peşterile din Oltenia.
Notă finală:
Legături

• Alpinet