31 august 2007

Călătorie de o zi: Mănăstirea Cozia

English version here

Drumul
Harta

Pentru a ajunge la Cozia din Bucureşti, o luaţi pe A1/E81 până la Piteşti (115km), treceţi prin oraş şi continuaţi pe E81 spre Râmnicu Vâlcea (68km), Călimăneşti (14km) şi Căciulata (3km), distanţa totală fiind de circa 200km. Drumul este destul de bun cu excepţia oraşului Piteşti şi a unor părţi din Dealu Negru, unde şoseaua s-a prăbuşit. Atenţie de asemenea la lucrările fără sfârşit de pe autostradă.

Drumul durează cam 3 ore fără a depăşi viteza legală. Cu un detector de radar ar putea fi făcut probabil în 2h15-2h30.

Notă: ★★★★☆

Mâncare

Trebuie spus de la început că mâncarea a fost oribilă. Ma mâncat la Motel Cozia, dar din ce-am auzit de la cunoscuţi, nici celelalte restaurante din zonă nu sunt mai bune. Ceea ce vedeţi în dreapta e singurul lucru din meniu pe care îl aveau, o chestie numită Tocăniţă Cozia. Nu avea absolut niciun gust, iar porţia era insuficientă pentru un adult.

Totuşi, poate am avut doar noi ghinion. Dacă ştiţi vreun restaurant bun prin zonă, lăsaţi un comentariu. Aşa veţi ajuta viitori vizitatori să aprecieze mai bine zona. :)

Notă: ½☆☆☆☆

De văzut
Zona Râmnicului este a doua din ţară după numărul de mănăstiri, după Bucovina, deci aveţi de unde alege. Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Stănişoara sau Schitul Ostrov sunt la câţiva km una de alta.
Mai puteţi admira defileul Oltului şi cascada Lotrişor. Pentru a ajunge la aceasta din urmă, mai mergeţi încă 5 km de la Cozia pe E81, apoi 2 km pe un drum forestier. Drumul nu e chiar pentru orice maşină, deci dacă nu aveţi un 4×4, e mai bine să lăsaţi maşina într-una din parcările de pe E81.

Biserica Mănăstirii Cozia este destul de modestă, dar picturile sunt bine conservate. Chiar dacă nu vă atrage nimeni atenţia, ar fi bine să faceţi fotografiile fără blitz. În cadrul mănăstirii există şi un muzeu/magazin unde puteţi admira icoane şi cărţi vechi de mai bine de 600 de ani.
Biserica CoziaUmbra lui Mircea....DodecaedronMormantul lui MirceaDSC01924Oala

Notă: ★★★½☆

Alternative

Puteţi continua pe E81 către Sibiu, Capitală Europeană a Culturii în 2007. Oraşul se află la aproximativ 90km de Cozia, deci drumul va mai dura cam o oră şi jumătate. Dacă preferaţi drumurile montane, vă puteţi întoarce spre Piteşti pe DN1, apoi DN7C (Transfăgărăşan).

Notă finală: ★★½☆☆

Legături

2 comentarii:

Anonim spunea...

si eu am comandat PUI LA CEAUN, si am primit bucati de pui crocante

Anonim spunea...

nu sunt de acord cu acest articol la ceea ce spune despre mancare, la nici unul din hotelurile din zona nu se gaseste mancare buna ca la motel cozia