12 septembrie 2009

Weekend extins: Băile Tuşnad şi Lacul Sf. Ana

English version here.

Drumul
Harta

Calitatea drumurilor e foarte diferită. Până la Braşov, DN1 sau DN1A sunt bunicele. La fel e şi drumul de la Braşov până la Sfântu Gheorghe, deşi portiunea asta are un asfalt deosebit de zgomotos. După Sf. Gheorghe sunt o grămadă de gropi şi trebuie mers încet. În total, vă ia cam 4-5 ore cu maşina ca să ajungeţi la Tuşnad.

Cu trenul, călătoria durează 4.5-6 ore. Sunt câteva trenuri directe din Bucureşti, dar majoritate trenurilor care ajung la Tuşnad pleacă din Braşov.

Notă: ★★★½☆

Cazare

Există numeroase pensiuni, atât în Băile Tuşnad cât şi în satele de lângă. Majoritatea oferă servicii mediocre, dar sunt şi câteva locuri interesante. Au mai rămas şi ceva hoteluri de pe vremea comuniştilor, pentru clienţii mai pretenţioşi.

Notă: ★★½☆☆



Ce să faci


Există mai multe trasee turistice care pleacă din Tuşnad şi satele vecine. Poţi ajunge la Lacul Sfânta Ana Lake pe jos (3.5-4h) sau la turnul "Belvedere" (15-30min.), de unde ai o panoramă asupra văii Oltului. Mai există şi o cruce pe un vârf de munte, dar drumul până acolo e abrupt, deci nerecomandat decât celor în formă fizică bună.


Chiar în oraş se află vestitele izvoare de la Tuşnad. Fiecare e capabil să trateze alte afecţiuni, în funcţie de conţinutul de minerale. Tot în oraş se află şi Lacul Ciucaş, ale cărui împrejurimi par mai degrabă un parc foarte prost întretinut.


Lacul Ciucaş
Lacul Sf. Ana
Pe drumul dinspre Lacul Sf. Ana
Valea oltului
Turnul

(Poze făcute de Cathy şi folosite cu permisiunea ei)


Notă: ★★★☆☆



Alternative

  • Sighişoara is a little further, but better known than Tuşnad.
  • In the same area, you can visit any number of hungarian towns or Târgu Mureş

Notă finală: ★★★☆☆



Legături

01 decembrie 2008

Traseu de weekend: Buzău - Meledic, Vulcanii noroioşi, Barajul Siriu, Lacul Vuturilor

English version here.

Drumul
Harta

Calitatea drumurilor pe acest traseu e foarte diferită. Până la Buzău este un drum european cu 1,5 benzi. Asta nu e o problemă, deoarece maşinile lente merg pe banda de urgenţă, aşa că îi puteţi depăşi fără a trece pe contrasens. Atenţie la radarele fixe şi mobile!

De la Buzău până la 10 km de platoul Meledic drumul e îngust, dar în stare bună Acelaşi lucru poate fi spus şi despre drumul spre barajul Siriu.

Restul drumului e undeva între rău şi dezastruos. Găseşti de toate de la drumuri de ţară până la şosele (teoretic) pavate, pe care însă asfaltul e doar o amintire. Dacă vreţi să ajungeţi la Focul Viu de lângă Meledic, vă recomand călduros un 4×4, chiar dacă orice maşinuţă vă va duce acolo dacă o urâţi suficient de mult. :P

Notă: ★★½☆☆

Unde să stai

Puteţi găsi hoteluri în Buzău şi cabane şi pensiuni pe restul traseului. Preţurile sunt mici spre medii, dar calitatea nu este pe măsură.

Notă: ★☆☆☆☆

Ce să vezi

Plecând de la Buzău, puteţi merge pe platoul Meledic, unde se află câteva formaţiuni interesante de sare, câteva peşteri (unele deţin chiar recorduri de lungime), precum şi singurul lac dulce din lume format pe un munte de sare.

MeledicMeledicMeledicMeledicMeledic

De acolo puteţi merge la Vulcanii Noroioşi. Aceştia reprezintă probabil cea mai cunoscută atracţie turistică din judeţul Buzău. Atenţie să nu cădeţi în vreunul. :P Nu sunt fierbinţi, aşa că probabil veţi supravieţui (dacă vă trage cineva), dar va trebui să vă spălaţi (probabil cu furtunul :D) înainte ca nămolul să se usuce.

Vulcanii NoroioşiVulcanii Noroioşi

Barajul Siriu este unul din cele mai mari baraje de pământ din România. Este plasat pe râul Buzău, lângă Siriu. De acolo puteţi urca pe munţii Podu Calului, Siriu şi Monteoru. Este de asemenea punctul de plecare al celui mai scurt drum către Lacul Vulturilor.

Barajul SiriuBarajul Siriu

Notă: ★★★½☆

Alternative

Un weekend la Horezu, în Oltenia, s-ar putea să vă placă mai mult.

Notă finală: ★★½☆☆

Legături