14 noiembrie 2007

Traseu de weekend: Cetăţi şi oraşe medievale fortificate - Braşov, Sighişoara, Râşnov, Bran

English version here.

Drumul
Harta

Puteţi ajunge din Bucureşti în Sighişoara pe E60 (DN1 până la Braşov - 160km, apoi DN13 pâmă la Sighişoara - alţi 115km). Drumul este foarte bun, cu excepţia centurii Ploieşti şi câteva porţiuni din Valea Prahovei. De la Braşov la Râşnov şi Bran se ajunge pe DN73 (E574), care din păcate este într-o stare relativ proastă.

Trasee alternative din Bucureşti: Ploieşti - Predeal - Pârâul Rece - Râşnov pe DN1 şi DN73A. Atenţie, DN73A se află în reparaţii. Lucrările ar trebui să dureze 2 luni, deşi sunt mulţi care spun că nu pot fi făcute în mai puţin de 1 an.

Din păcate nu se poate ajunge la Bran sau Râşnov cu trenul, dar traseul Bucureşti - Braşov - Sighişoara poate fi făcut cu trenul.

Notă: ★★★½☆

Cazare

Există multe vile şi hoteluri în fiecare oraş. Preţurile (mai ales în zone Bran-Moeciu) sunt ceva mai mari decât în alte părţi ale ţării. Sfatul meu ar fi să rămâneţi în Braşov seara deoarece este chiar în centrul zonei vizitate, dar oriunde aţi rămâne nu aveţi de condus mai multe de 200 km până la alt obiectiv.

Notă: ★★★☆☆

Castele

Braşov

Oraşul Braşov a început să-şi construiască zidurile de apărare în 1395. Fiecare breaslă şi-a construit propriul turn şi în timp de război era responsabilă cu apărarea turnului şi a zonei înconjurătoare. Braşov a fost mult timp cel mai important oraş din Transilvania. Astăzi mai rămân doar câteva turnuri (Turnul Alb, Turnul Negru, etc.) şi părţi din zid. Există de asemenea multe clădiri şi biserici vechi.

Biserica neagră este cea mai mare catedrală în stil gotic la est de Viena. Biserica, înaltă de 38 de metri este situată în oraşul Braşov. Este cunoscută sub numele actual din 1689, când a fost afectată de un puternic incendiu. Acesta a ars parţial şi o statuie a Fecioarei Maria, făcând-o singura statuie de acest fel din Europa în care Fecioara are o rochie neagră (iniţial era albastră).

Sighişoara

Sighişoara este oraşul fortificat prin excelenţă. Gazdă a Festivalului medieval (în ultimul weekend din iulie), oraşul şi-a câştigat o enormă popularitate atât în România cât şi în afară. Oraşul vechi (fortificat) are de fapt două părţi: Oraşul de sus şi Oraşul de jos.

Turnul cu Ceas (în prezent muzeul de istorie al oraşului) e cel mai mare din toate turnurile fostei cetăţi. Panorama de la ultimul etaj este impresionantă. Există o taxă foto în muzeu, dar nu se aplică şi pentru exteriorul turnului. Biletele costă 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru studenţi şi elevi.

Există şi alte 10 turnuri mai mici datând din secolele XIII-XVII. Alte muzee (există un bilet comun): Camera de torură (unde puteţi admira diverse instrumente de tortură din evul mediu) şi Colecţia de arme.

O construcţie remarcabilă, cea mai mare de acest fel din Trnasilvania, este "Scara acoperită" care uşurează accesul la liceu şi la "Biserica din deal", mai ales în timpul iernii. Astăzi mai rămân numai 175 de trepte. “Casa Vlad Dracula”, unde s-a născut Vlad Ţepeş, este acum restaurant. Înăuntru puteţi găsi mobilă în stil gotic şi mâncare tradiţională.

În Oraşul de sus puteţi admira biserica, cu frumoasele sale statui şi cimitirul cu pietre de mormânt datând încă din secolul al XIV-lea.

turnul cu ceasScara acoperita

Râşnov

Cetatea ţărănească de la Râşnov este un pic mai specială, fiind construită de ţăranii din zonă pe unul din dealurile de lângă sat. Avea câte o casă pentru fiecare familie, biserică şi şcoală. Ţăranii puteau trăi în interior o perioadă lungă în caz de război.

A fost restaurată recent de un investitor italian, dar între timp s-a întors în administrarea Consiliului local. Intrarea este 10 lei si tot atât este şi taxa foto.

În muzeul cetăţii puteţi vedea multe obiecte descoperite în cetate, de la arme vechi şi instrumente de tortură până la monezi din evul mediu. Dacă aveţi noroc, puteţi prinde un "tur" cu unul dintre supraveghetori. Vă va spune mai multe despre locul respectiv decât aţi fi vrut vreodată să ştiţi. :) În exterior mai există câteva case conservate, dar din păcate niciuna nu este deschisă.

Există multe legende despre cetate. Una din ele spune că fântâna a fost construită de 2 prizonieri turci în secolul al XVII-lea. Li se promisese libertatea dacă o termină, dar au fost ucişi după 17 ani de muncă. De fapt, fântâna (adâncă de 134m) a fost săpată între 1625 şi 1640, după ce cetarea a fost forţată să se predea lui Gabriel Batory în 1612 datorită lipsei de apă. Fântâna a fost abandonată în 1850.

Cetatea Rasnov

Bran

Castelul Bran e mult prea cunoscut pentru legenda lui Dracula pentru a mai necesita o prezentare. A fost construit ca loc de graniţă de oraşul liber Braşov în secolul al XIV-lea. În secolul XX a fost proprietatea familiei regale române. În această perioadă a fost restaurat şi decorat după gusturile Reginei Maria de către arhitectul Karel Liman. Pe lângă cstel se mai pot vizita Casa grănicerilor şi Muzeul satului, ambele aflate în curtea castelului.

Alternative

Dacă aveţi ceva mai mult timp, ar merita să treceţi şi pe la , you might want to visit the Cetatea Feldioara (21 km la nord de Braşov, pe E60), Cetatea Făgăraş (70 km est de Braşov, pe E58), Castelul Haller din Horghiz (50 km nord de Braşov, pe E60) sau Castelul Racoş (la 10 km sud de Horghiz).

Cetate

Notă: ★★★★☆

Notă finală: ★★★½☆

Legături



03 noiembrie 2007

Traseu de weekend: Valea Prahovei - Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov

English version here

Drumul
Harta

Valea Prahovei este situată pe DN1 (E60), între Bucureşti (120-140 km) şi Braşov (25-45 km). Drumul este excelent, singurele probleme fiind pe centura oraşului Ploieşti şi în Azuga. Limita de viteză este de 70 km/h în tlocalităţi şi de 100km/h în rest. Atenţie, există camere de supraveghere pe tot traseul.

Puteţi ajunge şi cu trenul, de la Bucureşti Nord pe magistrala 300.

Notă: ★★★★☆

Cazare

Hotelurie din zonă au în marea lor majoritate 3*, dar poţi găsi orice între 1* şi 4*. Dacă doriţi să staţi la hotel, iată câteva legături: [1], [2], [3].

Totuşi, este mult mai plăcut să vă petreceţi weekendul în gazdă la una din multele pensiuni din zonă. Preţun unei camere duble este de 20-30 €. Cel mai multe oferă baie proprie şi aşternuturi curate, şi nimic în plus.

Notă: ★★★★½

Trasee turistice

Unele trasee sunt periculoase, iar altele sunt închise iarna. Ar trebui să fiţi echipat corespunzător înainte de a urca şi să respectaţi toate avertismentele. Dacă aveţi nevoie de ajutor, sunaţi la 0-SALVAMONT (0725826668 - Serviciul Naţional Salvamont) sau 112 (număr unic de urgenţă).

Cascada Urlătoarea

La cascadă se ajunge din Buşteni. Drumul durează cam o oră din centrul oraşului. Prima jumătate (până ieşiţi din oraş) este uşoară, dar apoi urmează o urcare relativ abruptă. Ultimele 15 minute sunt o plimbare în parc... Parcul Naţional Bucegi, mai exact. :D

Cascada în sine este impresionantă, fiind nevoie de urlete ca să te poţi înţelege cu cei din jurul tău. Din păcate sunt prea mulţi turişti care vin să o vadă, iar baza cascadei este poluată de berea pusă la rece de "vânzătorii ambulanţi", care se pare că sunt aceiaşi oameni care ar trebui să aibă grijă de cascadă.

Babele şi Sfinxul

Babele şi Sfinxul sunt formaţiuni muntoase aflate pe platoul Bucegi, la aproape 2000 m altitudine. Puteţi ajunge din Buşteni cu telecabina sau pe jos (un traseu de 4 ore, închis iarna). Dacă alegeţi să urcaţi pe jos, asiguraţi-vă că sunteţi pregătiţi şi echipaţi pentru un urcuş (foarte abrupt).

babeleSfinxul din bucegi
Imagini de la Wikipedia.

Vârful şi crucea Caraiman

Crucea Eroilor Neamului este un monument înalt de 28 m înălţat pe vârful Caraiman (2291m) în onoarea eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Este la o oră de mers pe jos de Babele.

Şapte scări

Este un canion spectaculos în vârful căruia puteţi ajunge urcând şapre rânduri de scări. Puteţi ajunge la el de pe DN1, din localitatea Timişul de Sus. Există multe fotografii aici sau pe google.

Alte trasee

Există multe alte lucruri interesante care ar merita văzute. Mai jos aveţi traseele de la Pârâul Rece (lângă Predeal) şi Buşteni.

p8100099.jpg img_7169.JPG

Notă: ★★★★☆

Vizite

Palatele Peleş şi Pelişor, Sinaia

Cele două palate sunt la câteva minute de centrul oraşului Sinaia. Au fost contruite de primii regi ai României, Carol I şi Ferdinand, odată cu Foişorul, care este folosit pentru protocol şi nu poate fi vizitat. Preţul biletelor este 15 lei pentru Peleş şi 9 lei pentru Pelişor, cu o reducere de 50% pentru posesorii cardului EURO<26>

Muzeul cinegetic, Posada

Muzeul este plasat chiar pe DN1, între oraşele Comarnic and Sinaia. Are numeroase colecţii, de la animale împăiate la trofee de vânătoare, cele mai multe aparţinând în trecut familiei Ceauşescu.

Biserica neagră, Braşov

Biserica neagră este cea mai mare catedrală în stil gotic la est de Viena. Biserica, înaltă de 38 de metri este situată în oraşul Braşov. Este cunoscută sub numele actual din 1689, când a fost afectată de un puternic incendiu. Acesta a ars parţial şi o statuie a Fecioarei Maria, făcând-o singura statuie de acest fel din Europa în care Fecioara are o rochie neagră (iniţial era albastră).

Peştera şi mănăstirea Ialomiţa

Peştera Ialomiţa este de cealaltă parte a platoului Bucegi faţă de Buşteni. Există o telecabină de la Babele la peşteră. Dacă preferaţi să mergeţi pe jos, puteţi coborî relativ repede. Mănăstirea, aflată chiar în buza peşterii, datează din 1818, înlocuind o biserică şi mai veche.

Puteţi ajunge şi cu maşina, de la Sinaia la Cota 1000, apoi cabana Cuibu Dorului şi apoi pe un drum forestier până pe valea Ialomiţei. Un drum mai mulng, dar mai bun este Moroieni - Cabana Padina - peştera.

Alte mănăstiri şi biserici

Dacă vă plac bisericile, mai puteţi vizita şi: Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Caraiman (în Buşteni, aproape de telecabină), Biserica Sfânta Treime din Azuga, ce datează de la începutul secolului trecut, capela de pe muntele Sorica, tot în Azuga, Mănăstirea Lespezi din Posada (datând din secolul al XVI-lea), sau bisericile gotice din Braşov.

Alte atracţii

Mai sunt multe lucruri de văzut pe Valea Prahovei, de la casele memoriale George Enescu şi Cezar Petrescu până la Cazinoul din Sinaia sau monumentele eroilor români din fiecare oraş. O scurtă căutare pe internet ar trebui să vă ofere toate informaţiile necesare.

Notă: ★★★½☆

Notă finală: ★★★★☆