Saline din România: Turda

Săptămâna asta continuăm explorarea salinelor din România cu singura salină din listă care nu mai este exploatată activ.

Salina din Turda a devenit probabil cea mai cunoscută dintre toate ocnele din România datorită arhitecturii interioare "extraterestre", realizate în 2010. Iluminarea pune foarte bine în valoare spațiile minelor vechi.

Exploatarea de aici a încetat în 1934 și se pot observa foarte ușor diferențele de tehnologie față de Slănic, de exemplu. Se vizitează mai multe mine care au fost exploatate în perioade diferite: mina Terezia, realizată în formă de clopot, galeria Rudolf (în poză), care a fost ultima mină exploatată, mina Gizela, unde se află facilitățile de tratament și mina Iosif, precum și alte încăperi mai mici. Mai există și alte mine mai mici, care nu au galerii de legătură cu zona vizitabilă.

Accesul se face printr-o galerie destul de lungă, apoi se coboară pe scări sau cu un lift în galeria Rudolf, iar de acolo se poate ajunge în toate încăperile minei. Galeria Franz Josef e fosta cale de acces în mină. Construită în secolul al XIX-lea, din exterior arată foarte asemănător cu celelalte intrări de mină din acea perioadă.

Mina Rudolf (imaginea de sus) este cea mai mare cameră din cele deschise publicului. Pentru a ajunge la bază se coboară 13 etaje. Poți să faci asta cu un lift (ceva mai nou ca cel prăbușit la Slănic) pentru care ai de stat la o coadă destul de lungă. Noi am preferat să o luăm încet pe scări, ca să avem timp să ne obișnuim cu dimensiunea uriașă a minei. Senzația de spațiu e superbă! A fost construită în profil trapezoidal (adică este sub forma unei galerii lungi, mai îngustă în partea de sus și mai largă la bază), fiind diferită de minele mai vechi (Terezia și Anton), care sunt sub formă de clopot.

Sala crivacului și sala puțului de extracție găzduiesc echipamente folosite pentru ridicarea sării pe când funcționa mina. Explicațiile sunt mai mult decât sumare, dar suficiente pentru a-ți face o idee despre traseul sării din mină până la suprafață. Dacă vrei să afle mai multe, trebuie să recurgi la Wikipedia.

Mina Ghizela (sau Gizela, depinde unde citești) trebuia să fie "sora geamănă" a minei Rudolf, fiind construită în același timp, pornind cu galeriile oarecum simetric din actuala sală a altarului. Planurile sunt însă făcute să se schimbe: galeria de explorare a descoperit o salină mai veche, necunoscută, așa încât mina a fost mutată și în cele din urmă abandonată pe măsură ce Turda a pierdut competiția cu salinele din Dej și Ocna Mureș. Dacă vreți mai multe detalii despre exploatare și stadiul în care a fost abandonată această galerie, le găsiți pe site-ul oficial.  În ziua de azi acolo se află baza de tratament cu aerosoli, intrarea plătindu-se separat față de restul minei.


În fine ajungem la mina Terezia (fotografia din dreapta), care reprezintă vârful vizitei. E un clopot uriaș, pe fundul căreia infiltrațiile de apă au format un lac. Pe acesta sunt mai multe "insule" circulare legate prin poduri și iluminate în așa fel încât de la vârful minei par niște farfurii zburătoare. Amenajările din această zonă sunt de altfel și cele care au adus salinei din Turda renumele de "extraterestră".

Dacă plimbarea nu e de ajuns pentru tine, în interiorul minei poți juca obișnuitele partide de bowling, biliard (pe care le-am văzut în fiecare salină în care am fost), tenis de masă sau chiar fotbal. După asta te poți da într-o roată de 20 m sau poți face o plimbare cu barca pe lacul format în mina Terezia. Din când în când am înțeles că se mai organizează evenimente în amfiteatru, dar noi nu am prins niciunul.

Majoritatea construcțiilor sunt din lemn, ceea ce le face să se integreze foarte bine cu părțile rămase din vechea exploatare. Overall, amenajarea e într-adevăr foarte inspirată.

În afară de salină nu-s foarte multe lucruri de făcut în oraș: există un monument pe locul unde s-ar afla mormântul lui Mihai Viteazu și Muzeul de istorie, cu piese din Castrul Potaissa. În afara orașului sunt însă lucruri multe și frumoase: castrul, cheile Turzii, cheile Turenilor sau zona protejată din apropierea minei, inclusiv ștrandurile sărate de acolo. Dacă mai aveți timp, la o oră de mașină e Clujul, cu toate atracțiile lui, despre care vom vorbi curând...

Program: luni-duminică 9-17 (ultima intrare la 16:00)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 12 lei / Copii 10 lei / mina Gizela: 10 lei (suplimentar)
Acces: în Turda se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul
Date de contact: http://salinaturda.eu/contact/

Saline din România: Slănic Prahova

Încerc azi un nou tip de postări: o serie de articole despre o anumită categorie de obiective turistice. Prima serie va fi despre saline.

Salinele reprezintă un tip special de destinație, pentru că atrag mai multe tipuri de turiști: pe de o parte, cei cu boli respiratorii, pentru care curele în salină pot reprezenta cheia către vindecare, iar de cealaltă parte cei interesați de subsol, geologie sau mine. Personal fac parte din a doua categorie, așa încât vizitele mele sunt destul de scurte, fiind dedicate aflării a cât mai multe informații despre tehnologia de extragere a sării.

Pe teritoriul actual al României au funcționat mai multe zeci de mine mari de sare - acest articol prezintă o listă - precum și multe alte locuri în care exploatarea se făcea la suprafață, exclusiv pentru nevoile locale. Multe dintre mine sunt prăbușite, la suprafață formându-se lacuri sărate, lângă care s-au dezvoltat și baze de tratament. Noi vom povesti totuși numai de minele de sare încă prezente.

Salrom, compania de stat ce are monopolul exploatării sării, are 7 sucursale active: Slănic Prahova, Râmnicu Vâlcea (cunoscută și ca Ocnele Mari) Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej și Ocna Mureș. Singura care nu poată fi vizitată de turiști este cea de la Ocna Mureș, deoarece minele de aici s-au prăbușit, exploatarea făcându-se acum cu sondele (prin introducerea de apă în zăcământ și extragerea de saramură). Pe lângă cele șase saline ale Salrom, mai poate fi vizitată și Salina Turda.

Să începem deci explorarea cu salina cea mai apropiată de București: Slănic Prahova.

Intrarea în mina Unirea, foto Andrei Stroe [CCBY3.0]

Salina Slănic

Salina Slănic e favorita mea dintre cele vizitate, datorită dimensiunilor uriașe ale sălilor (peste 30 m înălțime) și a formei regulate a săpăturii.

E la doar 100 km de București, așa încât e perfectă pentru o excursie de o zi. Din Ploiești se poate alege DJ 102 ce ajunge direct în Slănic sau DN1A prin Vălenii de Munte.

O dată ajunși acolo, va trebui să stați la coadă pentru bilete (noi am stat destul de mult chiar și în timpul săptămânii) și apoi pentru microbuzele ce duc în subteran - nu există un program fix, când e aglomerat vin unul după celălalt, când nu, mai trebuie stat. Pe vremuri, accesul se făcea cu un lift, însă în 2014 a avut loc un accident care a dus la închiderea

Plimbarea până la zona vizitabilă durează cam 15 minute, și se face prin zona exploatată în prezent, ceea ce îți dă ocazia să zărești utilajele miniere de la suprafață, dar și diverse alte galerii din mină.

Interiorul salinei, foto Andrei Stroe [CCBYSA2.5]

Încă de la intrare am fost izbit de dimensiunea uriașă a cavernei dar și de zgomotul din interior - acustica e foarte interesantă. Vizita întregii galerii durează aproape o oră, suprafața fiind uriașă. Cei care sunt la tratament sau vor să petreacă mai mult timp în salină se pot juca biliard, tenis de masă sau pot face o tură de karting.

Salina e folosită și pentru studii științifice, găzduind Laboratorul subteran în fond de radiații ultrascăzut al Institutului Național de Fizică (evident, vizitatorii nu au acces). O dată pe an, aici se desfășoară și un concurs de aeromodelism.

Dacă vă mai rămâne timp după salină, puteți merge la ștrandurile sărate aflate în oraș. În Slănic mai puteți vizita Muzeul Sării, sau puteți face unul din traseele turistice din zonă.

Program (de iarnă): miercuri-duminică 8-16 (ultima intrare la 15:30)
Tarife: Adulți 20 de lei / Pensionari 18 lei / Copii 16 lei / Foto 6 lei
Acces: cu mașina sau cu trenul (5 trenuri/zi din București, 8 din Ploiești Sud)
Date de contact: http://www.salrom.ro/contact_slanic.php
Informații despre Slănic: slanic.ro, statiunea-slanic.ro